Melania Trump, soția lui Donald Trump, a ținut un discurs în prima seară a Convenției Naționale Republicane care conține pasaje copiate cuvânt cu cuvânt dintr-un discurs ținut de Michelle Obama în 2008.
The video mash-up you’ve been waiting for: Michelle Obama in 2008 vs Melania Trump in 2016. https://t.co/T2OvkmVp6Mhttps://t.co/7wZn7o5eeQ
— CNN (@CNN) July 19, 2016
„Și trebuie să transmitem aceste lecții mai departe multor generații care urmează. Pentru că vrem ca copiii noștri din această națiune să știe că singura limită pentru realizările lor este puterea viselor și dorința de a munci pentru ele”, a spus Melania Trump în fața republicanilor.
Pasajul este încă copiat cuvânt cu cuvânt dintr-un discurs ținut de soția lui Barack Obama, Michelle, la convenția Națională a Democraților, în 2008.
Sursa: CNN.
Un alt pasaj de-al Melaniei Trump este inspirat din același discurs, însă reformulat.
„De la o vârstă fragedă, părinții mei mi-au imprimat virtuțile de a munci din greu pentru ce îți dorești în viață, ideea că garanția ta este cuvântul dat și că trebuie să faci ceea ce spui și să îți ții promisiunile, că îi tratezi pe oameni cu respect. Ei m-au învățat și mi-au arătat virtuțile și etica din viața lor de zi cu zi. Este o lecție pe care continuu să i-o transmit fiului nostru”, a spus Melania Trump.
În 2008, Michelle Obama vorbea astfel în fața democraților: „Iar Barack și cu mine am fost crescuți cu atât de multe valori identice: că trebuie să muncești din greu pentru ce îți dorești în viață; că garanția ta este cuvântul dat și că trebuie să faci ceea ce spui că vei face; că tratezi oamenii cu demnitate și respect, chiar dacă nu îi cunoști și chiar dacă nu ești de acord cu ei”.
Stafful de campanie al lui Donald Trump a respins acuzațiile ca fiind ridicole. Melania Trump a declarat pentru NBC: „Am citit discursul înainte o dată, atâta tot, pentru că eu l-am scris… cu cât mai puțin ajutor posibil”.